ERASMUS + ACCIÓN CLAVE 1-EDUCACION ESCOLAR “SCIENCE 4 EVERY1 ACROSS EUROPE”
N.º CONVENIO 2020-1-es01-KA101-080230
Liceul Tehnologic Felix, Sânmartin, în săptămâna 21 - 25.11.2022, a fost gazdă pentru patru cadre didactice din Gran Canaria, care au participat la ore ”job shadowing” și au vizitat comuna noastră și orașul Oradea.
Proiectul a fost coordonat la nivelul unității noastre de către bibliotecar Potre Delia Anca.
Astfel pe lângă orele pe care le-au văzut, cadrele didactice au fost în vizită la Primăria Sânmartin, unde au fost primite de către dl. primar Cristian Laza și de către dl Anta Ciprian, unde oaspeții noștri au aflat mai multe despre istoria locală și despre partea administrativă a comunei noastre. În aceeași zi am fost în vizită la Școala Gimnazială Dacia, Oradea unde dl. director prof. Alin Novac - Iuhas ne-a arătat școala precum și cei trei arbori de sequia care se află în curtea școlii.
Am vizitat Inspectoratul Școlar Județean Bihor, unde am fost întâmpinați de către dl inspector școlar general adjunct prof. Avram Nicolae, alături de inspectorii responsabili de proiecte educaționale, dna. prof. Moruț Liana și dl. prof. Negruțiu Florin, care au vorbit despre structurarea învățământului preuniversitar și rolul ISJ Bihor. Vizita la CCD Bihor a fost una apreciată de către oaspeții noștri, mai ales pentru că una dintre profesoarele oaspete lucra într-un institut similar CCD. Mulțumim conducerii CCD Bihor și doamnei bibl. prof. Mariana Trofin pentru deschidere și suportul acordat.
Datorită faptului că Liceul Pedagogic ”Iosif Vulcan” Oradea are o secție de bilingv spaniolă, am fost în vizită la dumnealor, unde am aflat că limba spaniolă este predată și de către vorbitori nativi de limbă spaniolă datorită unui acord pe care această unitate de învățământ îl are la nivel de ministere. Oaspeții noștri au fost întâmpinați de către dl director adjunct prof. Bacter Călin și au avut oportunitatea de a vorbi limba maternă alături de profesorii Liceului Pedagogic ”Iosif Vulcan” Oradea.
Pe lângă incursiunile zilnice în oraș și în împrejurimi, oaspeții noștri și-au închiat vizita cu o cină tradițională în Băile Felix, alături de cadrele didactice implicate de la liceul nostru.
Mulțumim doamnei director Ramona Bocșan pentru susținerea acordată precum și cadrelor didactice de la nivelul primar care au fost dispuse să primească în clasele lor profesorii din Gran Canaria să le arate și să discute asemănările, diferențele precum și provocările din cele două sisteme de învățământ.
Programul de mai jos a fost cel urmat și agreat împreună cu partenerii noștri.
DAY 1.
Meeting the school's management team, director prof Bocșan Ramona - visiting the school
job shadowing: CP B - prof. Gherghel Daniela/CP D - prof. Șulea Andrada
DAY 2
job shadowing: II A - prof. Cionca Alina/IV B - prof. Plev Florentina
Visit Sânmartin City Hall - mayor Laza Cristian
Visit Școala Gimnaziala Dacia Oradea - director prof. Novac - Iuhas Alin
DAY 3
jobshadowing: I A - prof. Bala Ramona/III A - prof. Ban Laura
Visit County School Inspectorate; Visit the school library/ CCD Bihor - Potre Delia Anca and bibl. prof. Trofin Mariana.
DAY 4
jobshadowing: IV A - prof. Popa Adriana/I B - prof. Bala Emilia
III B - prof. Pantea Domnica
Visit Liceul Pedagogic ”Iosif Vulcan” Oradea
DAY 5
jobshadowing:II - IV - prof. Rădiță Ioana
visit: Ion Creangă Gimnasium School Cordău
job shadowing:IV B - prof. Potre Bucur